Lifestyle
 Abuzul emoţional afectează cariera#1
swipe pentru navigare

Abuzul emoţional afectează cariera

A+ a-

 Se întâmplă uneori că oricât de mult aţi munci, oricât de multe eforturi aţi depune, planurile profesionale să nu iasă aşa cum aţi dori * uneori chiar asistăm la propriile prăbuşiri şi nu găsim explicaţiile * răspunsurile pot fi găsite în copilărie sau adolescenţă şi sunt urmarea unor abuzuri emoţionale fie din partea părinţilor, fie a educatorilor

 

Formele abuzului emoţional sunt foarte des întâlnite, dar nu mereu recunoscute. Pot lăsa răni adânci în suflet şi ne pot împiedica să avem o viaţă frumoasă. În astfel de situaţii vorbim despre invalidarea propriilor emoţii de către cei din jur, inducerea altor stări prin bruiaj, manipulare, frică, vinovăţie şi ameninţare, dominare sau critică. Pe scurt, este un blocaj pe care nu reuşim să-l depăşim. Ca urmare, la vârsta adultă constatăm că ne este teamă să ne exprimăm şi să ne susţinem ideile, că ne tremură vocea când ne cerem drepturile, că nu reuşim să legăm relaţiile pe care ni le dorim.

Stabileşte-ţi teritoriul

În urma abuzurilor emoţionale putem pierde contactul cu noi înşine şi putem ajunge să trăim vieţile altora, după regulile lor. Nu mai reuşim să fim empatici, ne retragem şi abandonăm proiecte, vise, familii. La rândul nostru ne putem transforma din victime în călăi pentru cei din jur. De fapt, facem acelaşi lucru pe care l-au făcut şi cei mari cu noi când eram copii. Evident că nu obţinem rezultate bune şi că, în timp, nemulţumirile ne erodează fiinţa. „Efectele abuzului emoţional se perpetuează. Spre exemplu, putem vorbi despre persoanele împovărate cu sarcina de a fi perfecte pentru a fi de ajutor părintelui care îl creşte şi care preia sarcini supradimensionate în raport cu vârsta lui, atât sarcini care presupun munca fizică, dar mai ales sarcina de a oferi sprijin moral părintelui. Un astfel de copil este abuzat prin nerecunoaşterea propriilor sentimente de tristeţe şi neputinţă, mimând perfecţiunea. Ca adult, va trăi cu permanenta dorinţă de a se oferi suport altora, mereu un suport insuficient din punctul lui de vedere, cu o stimă de sine foarte scăzută prin urmare, depresiv adesea. Un angajat cu un astfel de trecut se va forţa să îndeplinească şi sarcini care nu-i sunt cerute, dar va lucra întotdeauna prin presiunea ultimului moment, procrastinarea derivând cu uşurinţă din lipsa stimei de sine. Mai devreme sau mai târziu se va simţi epuizat, în lipsa conştientizării”, a atras atenţia psihoterapeutul Iulia Cruţ.

Ce avem de făcut atunci când sesizăm că unele lucruri nu merg bine în viaţa noastră? În primul rând să ne distanţăm de problemă şi să o privim cu ochii unui observator extern, să vedem cauzele şi să le înţelegem, apoi să ne urmărim comportamentele şi, pe cât posibil, să le eliminăm pe cele toxice atât nouă, cât şi celor din jur. Respectul se câştigă, nu se cucereşte, la fel ca şi admiraţia şi dragostea.

 

Autor: